TRAPPERUL IAN, SUB CONTROL JUDICIAR DUPĂ CE A URINAT PE SCENĂ
Trapperul Ian, pe numele său real Anghel Bogdan Georgian, a primit măsura controlului judiciar. Acesta fusese reținut pentru 24 de ore de Poliția Capitalei, după ce a fost filmat urinând pe scenă în timpul unui concert susținut la Arenele Romane din București.
Acesta poate să își susțină în continuare concertele, dar ara obligația să se prezinte de câte ori este chemat de către organele judiciare. Încălcarea controlului judiciar poate atrage înlocuirea măsurii cu arestul la domiciliu sau cu arestul preventiv.
Polițiștii s-au sesizat din oficiu după ce imaginile au ajuns în spațiul public, iar artistul este cercetat pentru o faptă susceptibilă să întrunească elementele infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.
Incidentul a avut loc vineri seară, 2 octombrie, în timpul concertului susținut de Ian și Azteca la Arenele Romane, spectacol care a deschis turneul național al celor doi artiști. Mai mulți spectatori au filmat momentul în care Ian s-a apropiat de marginea scenei și, în timp ce spectacolul continua, a urinat în fața publicului. Înregistrările au fost distribuite ulterior pe rețelele sociale și au devenit virale.
După apariția imaginilor, polițiștii Secției 14 din Capitală s-au autosesizat. Artistul a fost identificat și chemat la sediul secției pentru verificări și audieri. Potrivit Poliției Capitalei, cercetările sunt efectuate sub supravegherea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4. Ulterior, în urma probatoriului administrat, Ian a fost reținut pentru 24 de ore.
Cine este Ian
Anghel Bogdan Georgian, cunoscut sub numele artistic Ian, este unul dintre numele cunoscute ale scenei trap din România. Și-a început activitatea muzicală încă din adolescență și a cântat inițial alături de Azteca, înainte ca cei doi să își dezvolte separat carierele. Ulterior, Ian a avut colaborări cu artiști precum Cabron și Theo Rose.
Unul dintre proiectele care i-au adus vizibilitate în afara zonei strict underground a fost colaborarea cu Theo Rose pentru piesa „Sângele frate nu te face”. Melodia a acumulat milioane de vizualizări pe YouTube.
Numele lui Ian a mai apărut în trecut în context judiciar. Artistul a povestit public despre o perioadă în care s-a aflat sub control judiciar, experiență la care face referire și piesa sa „60 de zile”. Potrivit declarațiilor sale relatate în presa mondenă, perioada respectivă a fost legată de problemele pe care le avea atunci cu consumul de substanțe.
