Stiri

ATAC VIOLENT ASUPRA A DOI POLIȚIȘTI! Unul a ajuns la spital, agresorul fiind încătușat

Două echipaje de polițiști s-au chinuit să bage în dubă un scandalagiu beat. Au reușit, până la urmă, să-l transporte la spitalul din Bucium. Unul dintre polițiști a ajuns însă și el la spital, dar la Neurochirurgie, în unitatea de primire urgențe. Cazul a ajuns în instanță, scandalagiul fiind acuzat de ultraj.

În seara zilei de 13 septembrie 2024, o patrulă de polițiști a fost trimisă pe esplanada Oancea, pentru a răspunde unui apel la Serviciul 112 care menționa agresarea unei persoane de către o alta. Ajunși acolo, polițiștii au găsit în gangul care face legătura cu strada Han Tatar un bărbat de 70 de ani, aflat în stare de inconștiență. Cu ajutorul martorilor oculari, a fost identificat și autorul agresiunii, care se afla de altfel în apropierea gangului, pe esplanadă. Polițiștii i-au cerut să se legitimeze, dar individul, aflat în stare de ebrietate, i-a luat peste picior. Atunci, cei doi oameni ai legii l-au încătușat și au început să-l ducă spre autospecială. Dacă bărbatul acceptase să fie imobilizat, el nu a mai vrut însă să meargă la mașină. Se oprea repetat și se trăgea în jos. La un moment dat, Cătălin Constantiniu (36 de ani) s-a lăsat la pământ și i-a prins cu ambele picioare membrul inferior stâng al lui Robert M., făcându-l să-și piardă echilibrul. Când polițistul a căzut, Constantiniu l-a lovit puternic cu genunchiul în șale, apoi a încercat să-l muște de mâna stângă, reușind însă doar să-l zgârie. Acela a fost momentul în care polițistul și-a scos bastonul și l-a folosit, în timp ce Constantiniu continua să urle și să înjure.

După câteva minute, cei doi polițiști au reușit să-l ducă pe Constantiniu la mașină. Introducerea lui pe bancheta din spate a fost însă și ea o adevărată aventură. Bărbatul refuza să intre complet, scoțându-și constant picioarele în exterior și reușind la un moment dat să-l mai lovească o dată pe Robert M. Până la urmă, al doilea polițist s-a dus la cealaltă portieră din spate, a deschis-o și l-a tras pe Constantiniu în mașină. În drum spre Institutul de Psihiatrie, în ajutorul polițiștilor a mai venit o patrulă, pentru a-l putea debarca pe scandalagiu. Cum pe Robert M. îl durea spatele foarte puternic, în urma loviturii primite de la Constantiniu, a fost necesară chemarea unei ambulanțe, care l-a dus la Spitalul „Sf. Spiridon”, iar apoi la Spitalul de Neurochirurgie. Polițistul a avut totuși nevoie de doar câteva zile de îngrijiri medicale.

Ambii polițiști au depus plângeri împotriva lui Constantiniu. Unul dintre ei și-a retras însă plângerea ulterior, așa că scandalagiul a mai fost judecat doar sub o singură acuzație de ultraj în forma lovirilor sau altor violențe. În instanță, Constantiniu a spus că nu-și mai amintea desfășurarea evenimentelor și conflictul cu polițiștii. Totuși, din declarațiile inculpatului, magistrații Judecătoriei au dedus că își amintea foarte bine atât începutul, cât și sfârșitul intervenției oamenilor legii. Memoria îl părăsea doar când trebuia să-și amintească de conduita sa violentă.

„Inculpatul a acţionat de o manieră impulsivă, manifestând o atitudine agresivă şi lipsită de orice reţinere faţă de contextul în care se afla, respectiv într-un spaţiu public, în prezenţa mai multor persoane. Acesta nu a fost provocat în niciun fel, dimpotrivă, persoana vătămată având o atitudine civilizată în raport cu inculpatul. Cu toate acestea, inculpatul a proferat injurii, s-a opus imobilizării şi a continuat să manifeste un comportament violent, deşi cunoştea faptul că, cu puţin timp înainte, fusese implicat într-un alt incident violent, aspect care ar fi trebuit să îi determine o minimă reţinere în conduită”, au constatat judecătorii.

Ei au ținut totuși cont în favoarea inculpatului de faptul că acesta nu avea antecedente penale și avea un loc de muncă stabil, fiind apreciat de angajator ca responsabil, implicat și muncitor. De asemenea, tânărul contribuia la susținerea financiară a părinților săi. Magistrații Judecătoriei aveau posibilitatea să-l condamne la o pedeapsă maximă de 10 ani de detenție. Totuși, ei l-au condamnat la doar doi ani de închisoare, cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de trei ani. El a fost obligat și la plata a 5.000 de lei, în contul cheltuielilor judiciare efectuate de stat. Sentința nu este încă definitivă. Ea a fost contestată de inculpat, dosarul aflându-se pe rolul Curții de Apel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *