Rusaliile 2026. Ce se sărbătorește astăzi
Rusalii 2026: Rusaliile reprezintă una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin ortodox și sunt celebrate anul acesta pe parcursul a două zile, 31 mai și 1 iunie. Considerată cea mai veche sărbătoare creștină alături de Paști, această zi amintește de momentul în care Sfântul Duh s-a pogorât asupra Apostolilor și marchează, totodată, întemeierea Bisericii creștine.
Ce semnifică sărbătoarea Rusaliilor
Cunoscută în tradiția bisericească drept Duminica Cincizecimii sau Pogorârea Sfântului Duh, sărbătoarea are loc la 50 de zile după Paște și la zece zile după Înălțarea Domnului.
Potrivit relatării din Faptele Apostolilor, Sfântul Duh S-a coborât peste Apostoli sub forma unor limbi de foc, oferindu-le puterea de a propovădui Evanghelia în întreaga lume, informează Basilica.
Tot în această zi s-a format prima comunitate creștină din Ierusalim, după ce mii de oameni au primit botezul în urma predicii Sfântului Apostol Petru.
„Deci cei ce au primit cuvântul lui s-au botezat și în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete. Și stăruiau în învățătura apostolilor și în împărtășire, în frângerea pâinii și în rugăciuni. Și tot sufletul era cuprins de teamă, căci multe minuni și semne se făceau în Ierusalim prin apostoli, și mare frică îi stăpânea pe toți. Iar toți cei ce credeau erau laolaltă și aveau toate de obște. Și își vindeau bunurile și averile și le împărțeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare. Și în fiecare zi, stăruiau într-un cuget în templu și, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie și întru curăția inimii. Lăudând pe Dumnezeu și având har la tot poporul. Iar Domnul adăuga zilnic Bisericii pe cei ce se mântuiau”. (Faptele Apostolilor 2, 41-47)
Rusalii 2026. De unde provine denumirea de Rusalii
Numele sărbătorii are rădăcini în lumea romană și provine de la o veche celebrare dedicată pomenirii morților. În timp, tradiția a fost adaptată de creștini, iar sâmbăta dinaintea Rusaliilor a devenit una dintre cele mai importante zile de pomenire a celor trecuți la cele veșnice.
În multe zone ale țării, credincioșii împart vase, farfurii și alte daruri pentru sufletul celor adormiți, iar în ziua de Rusalii oferă pomeni și pentru cei vii.
Ce spun documentele istorice despre această sărbătoare
Importanța Rusaliilor este confirmată de numeroase izvoare creștine vechi. Sărbătoarea este menționată de Sfântul Apostol Pavel și de Sfântul Luca, fiind amintită și în Constituțiile Apostolice.
De asemenea, mai mulți părinți ai Bisericii, printre care Sfântul Irineu, Tertulian și Origen, au făcut referire la această sărbătoare, iar regulile privind celebrarea ei au fost incluse în hotărârile unor sinoade importante ale creștinătății.
Până în secolul al V-lea, Cincizecimea includea atât sărbătoarea Înălțării Domnului, cât și pe cea a Pogorârii Sfântului Duh. Ulterior, cele două momente au fost separate în calendarul bisericesc.
Rusalii 2026. De ce se împodobesc casele și bisericile cu ramuri verzi
Una dintre cele mai cunoscute tradiții de Rusalii este folosirea ramurilor de tei și nuc. Acestea sunt aduse la biserică pentru a fi binecuvântate și apoi sunt păstrate în gospodării.
Obiceiul simbolizează limbile de foc prin care Sfântul Duh S-a arătat Apostolilor și este considerat un semn al protecției divine și al binecuvântării.
În trecut, în perioada Rusaliilor erau interzise postirea, îngenuncherea și anumite activități considerate nepotrivite pentru o mare sărbătoare creștină.
Ce înseamnă Pogorârea Sfântului Duh pentru credincioși
Potrivit învățăturii creștine, Rusaliile reprezintă momentul în care frica este înlocuită de curajul credinței. Apostolii, care până atunci trăiau cu teama persecuțiilor, au primit puterea de a răspândi mesajul creștin în întreaga lume.
Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop descria astfel transformarea produsă de Pogorârea Sfântului Duh:
„Duhul Sfânt, prin pogorârea Sa, a șters frica din fire. Putere de sus și limbă de foc s-a dat omului. De acum nu mai grăiau din ale lor, ci din Duhul Sfânt. Așa e firesc: Dumnezeu să grăiască omului despre Sine, din om. Dar atunci omul ia foc și lumină dumnezeiască.
Divina prezență strămută omul în fericirea după care de altfel umblă – a supremei certitudini. Atunci nu mai e putere pe lume, de care să se teamă, deși el nu e o primejdie pentru nimeni.
Numai așa se explică minunea că 12 oameni simpli, dar convinși de evidența divină, au biruit imperiul roman, stârnind în el o revoluție fără arme, cum nu s-a mai văzut alta. Au cutreierat până la marginile pământului, înfruntând toate primejdiile vremii și locurilor, câștigând credincioși lui Dumnezeu, nu numai prin viața și cuvântul lor, ci până și cu moartea lor, ultimul gest, și cel mai puternic, de biruință a spiritului asupra materialității lumii acesteia.
Iată ce destin are un om îmbrăcat în Duhul Sfânt: ce poate o limbă de foc a divinei prezențe!”.