Patriarhul Daniel, la început de an școlar: Copiii și tinerii sunt daruri ale lui Dumnezeu pentru familie, Biserică şi popor
Patriarhul României a transmis un mesaj de binecuvântare pentru elevi la începutul noului an școlar. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat cât de importantă este educația creștină în formarea copiilor. Totodată, Biserica a anunțat că va continua să ajute copiii din familii defavorizate cu rechizite și haine.
Patriarhul României a transmis binecuvântări pentru noul an școlar
Comuniunea dintre familie, școală și Biserică rămâne fundamentul unei dezvoltări armonioase, în care rugăciunea și faptele bune merg mână în mână. Patriarhul Daniel a vorbit despre rolul pe care educația creștină în rândul noilor generații:
„La începutul anului şcolar 2026-2027, îi binecuvântăm pe elevi şi părinţi, învăţători şi profesori, îndemnându-i, cu dragoste părintească, să cultive valorile credinţei în familie, în biserică, în şcoală şi în societate, împlinind astfel cuvântul Domnului Iisus Hristos: ‘Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia’. În familia creştină, credinţa se trăieşte şi se transmite prin rugăciune, ca iubire faţă de Dumnezeu, şi prin fapte bune, ca iubire faţă de semeni. Copiii şi tinerii sunt daruri ale lui Dumnezeu pentru familie, pentru Biserică şi pentru popor. Prin educaţia lor creştină, ei pot deveni nu doar buni cetăţeni ai patriei terestre, ci şi cetăţeni ai patriei cereşti, adică sfinţi în calendarul Bisericii Ortodoxe, ca de pildă cei opt sfinţi din familia Sfântului Ierarh Vasile cel Mare sau din familia Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu”, se arată în mesajul transmis de Patriarhul Daniel, conform Agerpres.
Rolul orei de Religie
Totodată, Patriarhul a ținut să precizeze că ora de Religie urmărește dobândirea de abilități, atitudini și valori morale, nu doar acumularea de simple cunoștințe.
„În acord cu documentele educaţionale internaţionale, care pun accent pe importanţa cultivării valorilor în şcoală, elementele de conţinut ale disciplinei şcolare Religie nu sunt centrate numai pe însuşirea de cunoştinţe, ci şi pe dobândirea de abilităţi şi comportamente, atitudini şi valori. În baza cooperării dintre parohii şi şcoli, se continuă şi anul acesta tradiţia Bisericii noastre de a ajuta copiii din familiile defavorizate, oferindu-le ghiozdane, rechizite şcolare sau haine. Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor să dăruiască pace şi bucurie, sănătate şi ajutor tuturor elevilor, părinţilor, învăţătorilor şi profesorilor în noul an şcolar 2026-2027”, a spus Patriarhul BOR.