Investigație Recorder: Lucian Pahonțu, șeful SPP, a făcut parte din trupele de represiune ale lui Ceaușescu. Ce rol a avut la masacrul din 1989
Traian Băsescu, fostul președinte al României, cel care l-a numit pe Lucian Pahonțu la conducerea Serviciului de Protecție și Pază (SPP) în 2005, a declarat pentru HotNews că informațiile publicate de Recorder despre trecutul actualului șef al SPP reprezintă „o mare surpriză” pentru el și că, în mod normal, generalul ar trebui să își piardă funcția.
Mineriada iunie 1990. O investigație publicată miercuri de Recorder arată că Lucian Pahonțu, șeful SPP, a făcut parte din forțele de represiune care au acționat împotriva manifestanților în 21 decembrie 1989, București, și în mineriada din 13-15 iunie 1990, din Piața Universității. © Facebook, Asociația Victimelor Mineriadelor
Generalul Lucian Pahonţu conduce Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP) din decembrie 2005. În 2024 a împlinit 60 de ani şi a fost trecut în rezervă ca general cu patru stele, dar şi-a păstrat funcţia de şef al SPP, funcţie deţinută pe durata mandatelor a 3 preşedinţi şi a 15 guverne.
O investigație publicată miercuri de Recorder arată că Lucian Pahonțu a făcut parte din forțele de represiune care au acționat împotriva manifestanților în două momente esențiale din istoria recentă a României: represiunea din 21 decembrie 1989, de la București, și mineriada din 13-15 iunie 1990, din Piața Universității. Potrivit jurnaliștilor, actualul șef al SPP s-a aflat în epicentrul represiunii comuniste din 21 decembrie 1989, între orele 22:00 și 2:00 noaptea, chiar în Piața Universității.
Pahonțu a susținut însă, la momentul respectiv, că nu a avut niciun contact cu manifestanții care protestau față de regimul comunist condus de Nicolae Ceaușescu. Declarația a fost găsită de Recorder.ro în Dosarul Revoluției:
„Subsemnatul Lt. Pahonțu Lucian fiul lui Nicolae și Paraschiva declar că în perioada 17-22-12-1989 am executat următoarele. (…) În ziua de 21-12-1989 în jurul orei 15:00 subunitatea a primit alarmă. După echipare și verificarea subunității am primit ordin să îmbarcăm militarii în camioane și să așteptăm noi ordine. În jurul orei 20:00 am primit ordin să ne deplasăm la Piața Scîntei pentru a executa paza obiectivului Casa Scîntei. Ajunși aici am primit ordin să rămînem în camioane pe loc. În jurul orei 21:00 am primit ordin prin stația radio să ne deplasăm pe platou în fața restaurantului „Cina”. Ajunși aici comandantul companiei a luat legătura cu comandantul MU. În jurul orei 22:00 am primit ordin să schimbăm o subunitate aflată în blocare pe Strada „13 Decembrie” (actuala str. Ion Câmpineanu – n.r.). Eu împreună cu comandantul companiei ne-am deplasat cu camionul la locul ordonat și am intrat în dispozitiv. Aici am luat scuturile de la subunitatea pe care am înlocuito. În fața dispozitivului se aflau unități și blindate ale MApN care executau foc de avertizment. Am rămas în dispozitiv pînă în jurul orei 2:00, după care am rămas în repauz la camion. În toată această perioadă nici eu și nici subunitatea nu am avut contact cu manifestanții”, a scris el.
Mărturia sa este contrazisă însă de cea a comandantului său de dispozitiv, lt-col Ion Alecu, care a raportat că „a rezistat cu greu manifestanților”:
„În ziua de 21.12.89 și 22.12.89 până la ora 11:00-11:30 am comandat subunitățile din blocarea str. 13 Decembrie spre hotel Intercontinental. Pe toată această perioadă am avut legătura radio permanent cu col. Pavelescu, care ne-a coordonat activitatea. Raportez că în mai multe rânduri am comunicat că rezist cu greu demonstranților”.
Un alt ofițer de la UM 0305, care a participat alături de Lucian Pahonțu la evenimentele din zona hotelului Intercontinental, lt. Radu Grigoraș, a confirmat pentru Recorder.ro că unitatea din care făceau parte a avut ciocniri cu revoluționarii. „Au fost, cum să nu?! Noi am fost prezenți chiar acolo, la baricadă, când au venit tancurile și au trecut peste ei, i-au călcat… I-am luat, i-am urcat în camioane, am spălat străzile împreună cu pompierii. În noaptea aia s-a deschis foc în manifestanți, cum să nu? Asta e, asta s-a întâmplat. S-a tras în oameni, dar consumul nostru de muniție a fost zero”, a spus Radu Grigoraș, potrivit Digi24.ro. care citează din Recorder.ro.
Fostul preşedinte Traian Băsescu, cel care l-a numit pe Pahonţu în funcţie în 2005, s-a declarat surprins de aceste informaţii şi că, în aceste condiţii, actualul şef al SPP ar trebui să-şi piardă funcţia. “O mare surpriză pentru mine. Ar trebui să-şi piardă funcţia”, a declarat Traian Băsescu pentru HotNews.