Argeș. Tragedie! A ars de viu în propria locuință!
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică în comuna Tigveni, județul Argeș. În urma dezastrului un bărbat care se afla în interiorul locuinței nu a mai putut fi salvat.
Intervenția pompierilor la acest incendiu puternic
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş a informat că, la sosirea forțelor de intervenție, focul se manifesta generalizat la o casă bătrânească, care au afectat o suprafață de aproximativ 80 mp.
Flăcările violente se puteau extinde și la casele din vecinătate, dar şi la o pădure, iar din locuință a fost evacuată şi o butelie pentru a evita o explozie. În timpul misiunii de stingere, în interiorul construcţiei a fost identificată o persoană de sex masculin, carbonizată, a menţionat s Agerpres. La locul intervenției au acționat trei echipaje de pompieri de la Detaşamentul Curtea de Argeş şi Punctul de Lucru Tigveni, cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat.
Cauza probabilă pentru tragedie
Potrivit primelor cercetări, incendiul ar fi fost provocat de un conductor electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolaţia deteriorată, care a generat efect termic. Pompierii recomandă respectarea normelor de siguranţă şi instalarea detectoarelor de incendiu, pentru prevenirea unor tragedii similare.