Politica

Zi decisivă pentru Guvernul Veștea: Parlamentul stabilește calendarul învestirii

Birourile Permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor se reunesc de la ora 10:00 pentru a decide calendarul dezbaterii şi votării Guvernului Adrian Veştea. Premierul desemnat a depus duminică seară în legislativ programul de guvernare şi lista de miniştri.

Programul este axat pe 5 priorităţi: revenirea la normalitatea instituţională, urgentarea atragerii banilor din PNRR, menţinerea încrederii partenerilor şi a ratingului de ţară, deblocarea proiectelor aflate în stadii avansate, precum şi accelerarea proiectelor strategice. Cabinetul Veştea va avea 3 vicepremieri, 9 miniştri social democraţi, 4 miniştri din partea grupării liberale care îl susţine pe Adrian Veştea şi 4 independenţi.

Ce alte teme se află pe agenda legislativului săptămâna aceasta, ultima din actuala sesiune, ne spune Alina Stănuţă:

Ultima săptămână de lucru a actualei sesiuni parlamentare aduce un program încărcat în legislativ. Camera Deputaţilor ar putea dezbate în procedură de urgenţă proiectul de modificare a Codului penal prin care se redefineşte pornografia infantilă. În funcţie de gravitatea faptelor, se majorează şi pedepsele, care pot ajunge la 12 ani de închisoare pentru recrutarea sau constrângerea minorilor pentru asemenea activităţi. Documentul a trecut de Senat şi ajunge la Camera Deputaţilor pentru votul decizional.

În atenţia deputaţilor se va afla în această ultimă săptămână proiectul de lege care propune interzicerea utilizării telefoanelor mobile în şcoli pe întreaga durată a programului, inclusiv în pauze. Documentul, iniţiat de parlamentari PNL-USR şi PSD, prevede că elevii vor fi obligaţi să îşi depoziteze telefoanele în spaţii special amenajate pe toată durata prezenţei în unitatea de învăţământ.

Tot la Parlament, Birourile Permanente reunite vor propune un calendar, cel mai probabil accelerat, pentru audierea candidaţilor propuşi pentru ministere şi votul de investitură din plen. Dacă guvernul propus primeşte votul de învestitură în legislativ, rapid executivul instalat cu puteri depline la Palatul Victoria trebuie să înainteze Parlamentului şi proiectul pentru abilitarea Guvernului de a emite ordenanţe simple pe timpul vacanţei parlamentare.”

Reamintim că duminică PSD a decis să participe la guvernare şi să susţine în Parlament investirea Executivului. În schimb, conducerea nouă aleasă a PNL a reconfirmat decizia de a nu susţine viitorul guvern şi le-a recomandat parlamentarilor săi să părăsească sala de plen în momentul votului. Congresul PNL a adoptat şi o decizie ce prevede că participarea membrilor partidului la construcţia unui guvern cu PSD va genera excluderea acestora.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *