UDMR lansează un program pentru a încuraja maghiarii emigraţi să se întoarcă acasă
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a anunțat lansarea unui program pe termen lung intitulat „Transilvania te aşteaptă acasă”, menit să încurajeze maghiarilor emigrași să revină. Programul urmează să ofere asistenţă practică maghiarilor care trăiesc în străinătate pentru a se putea întoarce acasă, au anunţat liderii uniunii, potrivit agenției MTI.
Într-o conferință de presă organizată vineri, la aeroportul din Târgu Mureş, preşedintele Hunor Kelemen a spus că UMDR adresează familiilor care au emigrat în condiţiile incertitudinii din anii 1990 şi în perioada care a urmat, iar ulterior s-au stabilit în străinătate, mesajul că uniunea îi consideră în continuare membri ai comunităţii maghiare din Transilvania şi îi aşteaptă să se întoarcă acasă.
El a explicat că organizaţia lansează un îndemn adresat familiilor maghiare, care au emigrat, să se întoarcă acasă, dar nu îi zoreşte. Argumentele sunt numeroasele schimbări din Transilvania în ultimii ani: s-a dezvoltat infrastructura, s-au îmbunătăţit serviciile, perspectivele economice sunt bune, iar regiunea este un loc sigur.
”Am avut norocul să întâlnesc tineri de la comuna harghiteană Sândominic până la Satu Mare şi de la Carei până la Braşov, care au trăit în străinătate câţiva ani; iar ulterior, s-au întors acasă şi-au întemeiat familii aici. Cu toţii au accentuat faptul că aspectele materiale ale vieţii sunt importante, dar există ceva mult mai important decât ele, şi anume: dorinţa lor de a-şi creşte copiii acasă. Din acest motiv, lansăm programul menit să încurajeze oamenii să se întoarcă acasă; căci, în plus, noi socotim că Ardealul va fi un loc bun şi un loc sigur în următoarele decenii, respectiv prevedem o traiectorie foarte probabilă a dezvoltării în cazul ei”, a afirmat preşedintele UDMR.
Iniţiatorul programului de repatriere este Arpad Antal, primarul municipiului Sfântu Gheorghe şi preşedintele Consiliului Naţional al Aleşilor Locali ai UDMR. Acesta a spus că transilvănenilor care trăiesc în străinătate nu sprijinul financiar necesar întoarcerii acasă le lipseşte în primul rând, ci îndrumarea necesară orientării în ”labirintul birocraţiei româneşti”.
El a adăugat că UDMR lansează totodată un program pentru a ajuta copiii de vârstă şcolară să recupereze handicapul în privinţa învăţării limbii române. De asemenea, vor fi ajutați cei care vor să le fie recunoscute diplomele de studii obţinute în străinătate.
În cadrul conferinţei de presă s-a afirmat că populaţia de etnie maghiară din România a scăzut cu aproximativ 700.000 de oameni în ultimii 35 de ani. Datele arată deja că numărul persoanelor care vor emigreze nu depăşeşte numărul celora care doresc să se reîntoarcă.