Șoc în trafic. Un adolescent pe trotinetă ar fi fost lovit intenționat cu mașina, apoi bătut
Un bărbat de 51 de ani din Suceava a fost reţinut pentru tentativă de omor, după ce ar fi lovit intenționat cu maşina un adolescent de 14 ani aflat pe o trotinetă electrică. Totul a pornit de la o șicanare în trafic. După ce l-a lovit cu mașina, șoferul a coborât din autoturism și l-a și agresat pe adolescent.
Adolescent pe trotinetă, lovit intenționat cu mașina
„În urma unei neînţelegeri în trafic, minorul arătându-i gesturi obscene, a urmărit-o pe persoana vătămată în vârstă de 14 ani, care se afla pe o trotinetă electrică (…), l-a urmărit cu maşina pe o distanţă de aproximativ 2 km de pe raza comunei Ipoteşti, pe strada Tătăraşii Noi şi ulterior pe strada Madrid din municipiul Suceava.
Aici şoferul a acroşat cu intenţie trotineta cu partea lateral stânga a vehiculului, coliziune ce a avut ca urmare proiectarea victimei pe carosabil pe partea stângă a sensului de deplasare.
De asemenea autorul după ce a văzut-o pe persoana vătămată căzută jos pe carosabil i-a aplicat acesteia o lovitură. După incident autorul a părăsit locul faptei”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Adolescentul a ajuns la Spitalul Județean Suceava, unde medicii au constatat că are contuzii ce necesită două-patru zile de îngrijiri medicale.
Şoferul e cercetat pentru tentativă de omor şi lovire sau alte violenţe. Anchetatorii au ridicat autoturismul în vederea unor cercetări suplimentare.