STIRI REALE .INFORMATII ESENTIALE .

Stiri

Scene de groază aproape de Sibiu: un tată și-a sechestrat copilul de 2 ani și a amenințat că îl va ucide

Un tânăr de 24 de ani din Hunedoara a fost reținut pentru lipsire de libertate în mod ilegal, după ce și-a amenințat cu un cutter propriul fiu, în vârstă de 2 ani, pe care îl ținea în brațe. Bărbatul spune că a vrut să-și facă dreptate, nu să facă rău copilului.

Vecinii au încercat să salveze copilul

Scenele șocante au avut loc în fața unui bloc din Uricani. Bărbatul își ținea fiul de 2 ani în brațe și îl amenința cu un cutter.

Vecinii au încercat să intervină pentru salvarea băiețelului.

„Am încercat să ne apropiem de el. Mi-o fost frică. Chiar dacă puneam mâna pe el și încercam să-l imobilizăm, putea să cadă copilul jos”, a spus un martor, citat de Știrile Pro TV.

Un alt localnic a afirmat: „Am încercat și eu să-l liniștesc, să-i spun că nu e bine ce face și să lase copilul din brațe”.

Polițiștii au discutat o oră în tânărul, în încercarea de a salva copilul. El a fost imobilizat de agenți în timp ce cerea un taxi pentru a pleca la Alba Iulia.

Ce a spus suspectul

„Am vrut să ajung doar până acolo, să vorbesc cu procurorii, pentru că tot ce s-a întâmplat a fost o înscenare, atât”, a spus tânărul.

Reporter: „Ce ai vrut să faci?”

Suspect: „Să îmi fac dreptate. Nu am vrut să fac rău la copil”.

Tatăl tânărului a spus, la rândul său: „Copilul nu e în pericol și nici nu a fost de când l-a făcut”.

Tânărul a fost audiat, apoi reținut pentru 24 de ore și urmează să fie adus în fața instanței cu propunere de arestare preventivă. De asemenea, a fost emis un ordin de protecție provizoriu cu monitorizare electronică.

Copilul e acum în grija bunicii sale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *