Stiri

Muscat de plosnite in pensiunea din Predeal!

Concediu de coșmar la munte! Un cuplu din București a trăit o experiență neplăcută în timpul vacanței la munte, după ce sejurul planificat într-o vilă din Predeal s-a încheiat la spital. Potrivit Observator News, turiștii au suferit reacții alergice severe provocate de mușcăturile ploșnițelor descoperite în camera în care erau cazați.

Unitatea turistică a fost, ulterior, închisă pentru efectuarea lucrărilor de dezinsecție.

Cum au descoperit turiștii ploșnițele din cameră

Problemele au apărut chiar din prima zi de cazare, când bărbatul ar fi început să prezinte iritații și mâncărimi persistente.

Soţul, pe timpul zilei s-a tot scărpinat pe mână, pe la gât, vedeam ca nişte punctuleţe mici. Imediat după asta ne-am uitat pe lenjerie şi am văzut câteva pete de sânge şi în momentul în care soţul a ridicat salteaua, am văzut ploşniţe”, a declarat soţia victimei.

Femeia a spus că a anunțat imediat proprietarii pensiunii despre situație.

I-am arătat despre ce e vorba, i-am zis că soţul e alergic şi s-ar putea să avem o problemă. Dânsa mi-a răspuns cu nonşalanţă: staţi liniştită, doamnă, vă schimb camera”, a mai adăugat femeia.

Concediu de coșmar la munte! De ce a ajuns turistul la medic

Starea bărbatului s-ar fi agravat rapid, iar acesta a avut nevoie de îngrijiri medicale. Medicul de gardă avertizează că situația putea deveni extrem de periculoasă.

Era pișcat din cap până-n picioare, foarte supărat, săracul. Normal. L-am sfătuit să plece de acolo. Odată ce pensiunea are într-o cameră, da, are peste tot și are și-n mobilă, și-n saltea și sub mochetă. Dacă mai stătea, putea să aibă o reacție cu un edem glotic, cu sufocare”, a precizat un medic de la Centrul de Permanență Predeal.

Potrivit specialiștilor, reacțiile alergice severe provocate de insecte pot necesita intervenție medicală urgentă.

Ce măsuri a luat proprietarul pensiunii

Administratorul unității turistice susține că a decis închiderea imediată a pensiunii după apariția reclamației și a solicitat intervenția unei firme specializate.

În momentul în care mi s-a sesizat o problemă, am închis camerele şi am închis şi pensiunea. În momentul ăla mai erau turişti în camere. Noi am contactat o firmă de specialitate care va veni să vadă dacă e adevărat sau nu”, a menționat administratorul pensiunii.

Familia turistului, un bărbat în vârstă de 41 de ani, a depus plângere la Direcția de Sănătate Publică Brașov, instituția care urmează să verifice condițiile de igienă din unitatea de cazare.

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, societatea care administrează vila ar fi beneficiat anterior de o cofinanțare europeană nerambursabilă de peste jumătate de milion de lei pentru modernizarea spațiului și atingerea standardului de patru stele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *