Stiri

Explozie urmată de incendiu la CET Vest București. Pană masivă de curent

O explozie puternică a fost auzită luni seară în incinta CET Vest, fiind urmată de un incendiu major la două transformatoare electrice, au anunțat autoritățile.

ompierii intervin în continuare pentru limitarea și stingerea flăcărilor, în condițiile în care există risc de propagare, scrie News24agd.

Potrivit primelor informații, incendiul a izbucnit la transformatoare care utilizează ulei ca agent de răcire, fiecare conținând aproximativ 30 de tone. Flăcările s-au extins și la o stație electrică din cadrul centralei, iar alimentarea cu energie electrică la nivelul obiectivului a fost oprită pentru a permite intervenția în siguranță.

Martorii din zonă au relatat că au existat fluctuații de curent înainte de explozie. „Ne-a picat curentul electric și alaltăieri, de două ori”, a declarat un locuitor din apropiere pentru presa locală.

Incendiu cu risc de extindere, mobilizare masivă de forțe

Conform ISUBIF, la sosirea primelor echipaje incendiul se manifesta cu flacără deschisă la cele două transformatoare. Autoritățile au mobilizat inițial șapte autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială cu azot, o autoscară și echipaje SMURD.

Ulterior, dispozitivul de intervenție a fost suplimentat cu opt cisterne de mare capacitate pentru a asigura necesarul de apă. În total, zeci de pompieri acționează la fața locului pentru localizarea incendiului.

Șeful Departamentul pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat că „ard aproximativ 30 de tone de ulei”, iar intervenția este una complexă, desfășurată cu apă și spumă, în condiții dificile.

Până la acest moment, nu au fost raportate victime.

Critici privind lipsa alertelor pentru populație

În contextul incendiului, fostul șef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, a criticat lipsa unui mesaj de avertizare prin sistemul Ro-Alert pentru populația Capitalei.

Acesta a atras atenția asupra riscurilor generate de fumul toxic rezultat din arderea unei cantități mari de ulei industrial și a susținut că locuitorii ar fi trebuit avertizați să își închidă geamurile.

„Nicio alertă pentru sutele de mii de bucureșteni care respiră un aer toxic”, a scris Berceanu într-o postare pe rețelele sociale.

Autoritățile au confirmat, de asemenea, existența unui risc de propagare a incendiului la o clădire din apropiere, însă echipele de intervenție continuă acțiunile pentru limitarea acestuia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *