DIICOT a descins la clanul Buricea: patru tentative de omor, cămătărie, trafic de persoane și spălare de bani
Procurorii DIICOT şi poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale au efectuat, joi, 29 de percheziţii în judeţele Brăila şi Galaţi, inclusiv într-o unitate de penitenciar, într-un dosar care vizează clanul Buricea din Brăila.
Cercetările privesc infracţiuni de constituirea unui grup infracţional organizat, tentativă la omor calificat, instigare şi complicitate la tentativă la omor calificat, şantaj, camătă, favorizarea făptuitorului, instigare la favorizarea făptuitorului, trafic de persoane, proxenetism şi spălare a banilor.
Potrivit DIICOT, începând cu anul 2021, în municipiul Brăila, trei suspecţi ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată, la care ar fi aderat şi pe care ar fi sprijinit-o alte 20 de persoane.
Gruparea ar fi acţionat coordonat, sub autoritatea unui lider în vârstă de 50 de ani, pentru comiterea unor infracţiuni grave împotriva persoanei, dar şi pentru obţinerea unor foloase materiale din dobânzile aferente unor împrumuturi acordate fără autorizaţie.
Patru victime ale unor tentative de omor
Anchetatorii susţin că, din 2021 şi până în iulie 2026, membrii grupării ar fi exercitat acte de violenţă asupra mai multor persoane şi ar fi comis tentative de omor asupra a patru victime.
Acţiunile violente ar fi avut drept scop menţinerea şi consolidarea supremaţiei grupării în zona sa de influenţă, intimidarea persoanelor percepute drept adversare şi conservarea reputaţiei violente a grupului în mediul infracţional local.
Potrivit DIICOT, natura obiectelor folosite, intensitatea şi frecvenţa loviturilor, precum şi zonele anatomice vizate ar fi fost de natură să provoace moartea victimelor.
Decesul acestora nu s-ar fi produs datorită acordării îngrijirilor medicale de specialitate şi reacţiilor persoanelor vătămate.
Împrumuturi cu dobânzi ilegale şi garanţii în bunuri de lux
Procurorii afirmă că liderul grupării ar fi acordat în mod repetat împrumuturi unor persoane fizice, stabilind şi încasând dobânzi săptămânale, lunare sau calculate pentru anumite termene, fără a fi autorizat.
Debitorilor li s-ar fi cerut garanţii constând în bunuri imobile şi mobile, inclusiv autoturisme de lux.
Liderul grupării ar fi exercitat acte de intimidare şi presiune psihologică asupra unor debitori pentru a-i determina să achite sumele împrumutate şi dobânzile aferente.
Şi alţi membri ai grupului, individual sau împreună cu persoane neafiliate, ar fi oferit împrumuturi cu dobândă, fără autorizaţie.
Bunuri trecute pe numele unor membri ai familiei
Potrivit probelor administrate, liderul grupării ar fi efectuat şi intermediat tranzacţii financiare reprezentând încasarea unor dobânzi cămătăreşti şi acordarea unor împrumuturi.
Totodată, acesta ar fi transferat şi înregistrat bunuri imobile şi autoturisme de lux pe numele unor membri ai familiei, deşi ar fi fost adevăratul beneficiar şi utilizator.
Anchetatorii susţin că aceste operaţiuni ar fi urmărit ascunderea sau disimularea originii ilicite a banilor şi bunurilor obţinute din activitatea infracţională.
Presiuni asupra persoanelor vătămate
DIICOT precizează că membrii grupării ar fi luat legătura cu persoanele vătămate după comiterea unor infracţiuni, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală.
Victimele ar fi fost influenţate să nu depună plângeri, să îşi modifice declaraţiile ori să refuze cooperarea cu organele judiciare.
Două femei, exploatate prin metoda „loverboy”
Investigaţiile au relevat şi că doi dintre membrii grupării ar fi recrutat şi exploatat două femei prin metoda „loverboy”.
Victimele ar fi fost manipulate emoţional prin promisiuni de iubire, iar ulterior ar fi fost constrânse psihic să practice prostituţia în Elveţia şi Austria, în folosul material al suspecţilor.
Una dintre victime ar fi fost transportată şi adăpostită în mai multe oraşe din România, printre care Brăila, Baia Mare, Braşov şi Suceava.
Suspecţii ar fi înlesnit practicarea prostituţiei de către cele două femei şi ar fi obţinut sume de bani din această activitate.
Audierile se desfăşoară la sediul DIICOT – Structura Centrală.
Acţiunea beneficiază de sprijinul specialiştilor Institutului Naţional de Criminalistică, al poliţiştilor din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, al jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenţie şi al Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne.
Persoanele cercetate beneficiază, pe întreg parcursul procesului penal, de drepturile şi garanţiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.