Crimă în Sibiu: Un bărbat este acuzat că și-a ucis victima cu toporul, apoi i-a incendiat cadavrul
Un bărbat de 48 de ani a fost reținut de procurori după o crimă de o violență extremă petrecută în comuna Gura Râului, județul Sibiu. Potrivit anchetatorilor, acesta și-a ucis victima, un bărbat de 60 de ani, lovind-o în repetate rânduri cu un topor în zona capului și a gâtului, după care i-a incendiat trupul până la carbonizarea aproape completă.
Potrivit procurorului Cristiana Tegbo, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, transmite, luni, că fapta înfiorătoare a avut loc în 8 iulie.
Procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus, duminică, 12 iulie, urmărirea penală şi reținerea persoanei suspectate de omor şi profanare de cadavre.
Un bărbat de 48 de ani l-a omorât pe unul de 60 de ani cu securea apoi i-a dat foc
„În fapt s-a reținut că în seara zilei de 8.07.2026, autorul în vârstă de 48 de ani, aflându-se împreună cu victima în vârstă de 60 de ani, în satul Gura Râului din județul Sibiu, a lovit-o de mai multe ori pe victimă cu un corp tăietor despicător (secure/topor) în zona capului şi în zona cervicală, provocând decesul acesteia, iar apoi a ars victima până la carbonizarea ei cvasicompletă”, transmite procurorul Tegbo, citează Mediafax.
Pe parcursul cercetărilor penale procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul I.P.J. Sibiu – Serviciul Investigații Criminale și al medicilor legiști din cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Sibiu.