Paharul de hartie ridicat la rang Regal – sau cum să participi la cel mai prost eveniment cu pretenții de regalitate
Duminică, 10 Mai, a fost o zi toridă, în București. M-am îmbrăcat la 4 ace, în costum negru, mult prea negru și mult prea gros pentru soarele care devenise deja agresiv de pe la prânz. Cum nu mai sunt obișnuit să port cravată, dar pentru evenimentul Casei Regale s-a cerut obligatoriu, m-am spânzurat cu una, care-mi tăia respirația. Dar, deh… noblesse oblige. M-am conformat și am intrat în curtea Palatului Elisabeta.
La fel ca alte zeci de amărâți îmbrăcați regulamentar, așa cum ni s-au dat indicațiile din invitația pentru 10 Mai. Mă așteptam să văd regalitate autentică, peste tot. Am văzut doar iarbă grasă, ca acasă, în curtea mea de la periferia Bucureștiului. Sub iarbă, pământ moale, puțin ud, perfect pentru pantofii albi ai doamenelor cărora li s-a specificat, în prealabil, să nu vină pe tocuri, pentru că vor fi ținute în curte, în picioare, pe toată durata evenimentului.

Așadar, numai lume bună a intrat în curtea palatului de lângă Muzeul Satului. Mi-am dat seama că se putea intra doar dacă aveam o invitație electronică, pe care s-o arăt la poartă. Intra oricine voia.
Proletari din toate cartierele bucureștene și din împrejurimi, uniți întru serbarea regalității românești, în curte la Custodele Coroanei. Și mulți oameni de la țară. Adică oameni veniți de prin țară, câteva sute de cetățeni însetați de regalitate, veniți din toată țara, plus delegați ai diverserlor ambasade, amestecați cu vulgul autohton, într-un superb melanj bolșevic autentic, în care roialitatea și talpa țării se bucură de egalitate absolută. Pentru că… de ce nu? Totuși, doamnele aveau pălării. Și pantofi fără toc, să stea bine pe glodul se sub iarbă. Noi aveam costum regulamentar, negru, și cravată. Perfect regal!
Doamna Margareta a participat doar câteva minute la propriu-i eveniment. A salutat, mai mult din mers, a făcut câteva poze și a fugit. Ca de obicei. Asta a fost tot. În rest, leșinam toți de cald și mai ales de sete, pentru că la cele 3 dozatoare de apă, racordate la rețeaua de alimentare a Capitalei, cineva uitase să pună și pahare.
De aici au început scenele hilare. Un simplu și banal pahar de hârtie sau de plastic a fost ridicat la rang princiar, noi toți uitându-ne disperați, cu ochii bulbucați, după orice recipient în care ne-am fi putut turna, regal, niște apă de la robinet, trecută printr-un filtru și scoasă afară.
Și… așa am devenit filosof…
A fost momentul istoric din viața mea de simplu cetățean dintr-un cartier bucureștean când am înțeles valoarea unui simplu pahar, deoarece întotdeauna am fost prin preajma unor astfel de recipiente și nu le-am acordat prea multă importanță, nici măcar celor de cristal. Dar acum, când soarele dogorea și toată lumea bună din curte suduia, apa era ceva esențial și paharele lipseau. (Am vorbit cu rimă? Mă scuzați, dar nu mă pot abține! E de la traumă.)
Am fost martorul unui eveniment straniu. Români care stăteau la coadă ca să ia un pahar de vin, doar ca să arunce vinul din pahar și să-și pună apă de la dozator… A mai existat și paharul comunitar, făcut poștă între necunoscuți. Ce nu face omul pentru o gură de apă, la 30 de grade, cu soarele în apogeu???
Acum îi înțeleg perfect pe beduini. Și pe cămilele lor! Apa e esențială pentru viață! Uite, așa am devenit filosof. N-aș fi crezut. Dar nevoia te-nvață!
Mă gândesc la vinul ăla regal pe care un producător important l-a adus acolo, ca ofrandă pentru Doamna Margareta, dar probabil că nimeni n-a remarcat ce vin era. Doar paharul conta! Toți ne bucuram de oportunitatea de a primi un recipient – fie el și de hârtie perfect regală! – în care să turnăm banala APĂ!
De 10 Mai, la Palatul Elisabeta din parcul Regele Mihai, la recepția și la invitația Șefului Casei Majestățiii Sale Custodele Coroanei, autorizat de Majestatea Sa. Evenimentul s-a numit Garden Party – pentru că nu ne-au băgat în casă, ci ne-au ținut afară, în Grădina Palatului Elisabeta.
Organizat cu militari Călare și fanfare. Cu jandarmi (de rit franțuzesc) și filtre de bodyguarzi, până la grădina cu pricina, mai ceva ca pe stadion, când joacă Steaua cu Rapid sau cu Dinamo.

Mă-ntrebam ce s-ar fi putut întâmpla, de era atâta forță de securitate. Poate urmăreau pe cineva care putea apărea neinvitat – deși cred că au fost mulți – să fure ceva iarbă de prin Grădina Palatului sau o probă de ADN regal, pentru un test neautorizat… Dar n-a fost niciun incident. Slavă Domnului!
Doar zeci de oameni crispați de sete care veniseră să se pozeze în Grădină, să se laude pe Insta și Fb că au pupat papuc de os regal, la Palat. Nici n-au apucat, pentru că prezența Doamnei a fost meteorică. Aproape că nici n-am observat când a apărut în mijlocul mulțimii însetate și când a plecat.
La Palat… ca la Palat: am fost întâmpinați cu mute corturi cu dulciuri, băuturi alcoolice diverse, toate sub egida Casei Regale. Dar apa lipsea. Și asta a observat toată lumea, din primele 5 minute.
Probabil a fost o strategie de reducere a consumului. Dacă încercai să mănânci ceva dulce sau să bei alcool, aveai nevoie de apă. Mai bine lasă! Așa s-a rezolvat problema risipei. Ar trebui adoptată strategia, la scală macro, pentru că experimentul cu lipsa apei a dat roade.
Bineînțeles că și coșurile de gunoi lipseau cu desăvârșire, deci trebuia să te gândești bine dacă vrei să iei ceva de la cort, pentru că rămâneai cu resturile-n mână, până la final. Asta a afectat grav și vânzarea cărților cuplului deja celebru – Stelian Tănase și Elena Vijulie, care au avut un proiect superb, acum câțiva ani, reușind să scrie cărți importante despre regalitatea din România. Păcat că nu aveam mai multe mâini, să putem pune una și pe-o carte…
La Palat nu erau trăsuri. Dar erau ambulanțe. Cineva a preconizat ceva… La un moment dat, o bătrână a fost nevoită să facă un drum cu ambulanța, din cauza căldurii și a lisei apei. Atunci am realizat că situația e mult mai gravă decât credeam. Am plecat. Dar mi-am lăsat amprenta pe povestea asta despre cel mai prost organizator de evenimente care conduce protocolul la o casă regală. Pour les connaisseurs!


