Politica

Preşedintele Nicuşor Dan, în prima conferinţă de presă de la Cotroceni

Președintele Nicușor Dan susține prima conferință de presă la Palatul Cotroceni, cu începere de la ora 10.00. Șeful statului este așteptat să vorbească despre situația negocierilor politice pentru formarea viitorului guvern.

Conferința de presă a fost programată în timpul negocierilor între reprezentanţii PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților naționale pentru formarea Guvernului. De asemenea, în această perioadă au loc negocieri în grupul tehnic de lucru, pe tema măsurilor care trebuie luate pentru reducerea deficitului bugetar.

Președintele Nicușor Dan a convocat partidele parlamentare, la o primă serie de consultări, pe 28 mai, la Palatul Cotroceni. La acel moment s-a convenit să se poarte negocieri cu privire la formare unui viitor guvern care să restabilească echilibrul fiscal-bugetar, dar și pentru elaborarea unui plan de măsuri  destinat reducerii cheltuielilor publice, care să fie asumat și pus în aplicare.

La Summitul B9 de la Vilnius, președintele a estimat că negocierile pentru viitorul guvern vor dupa aproximativ două săptămâni. Trei partide, PNL, USR și UDMR, s-au declarat dispuse să formeze viitorul guvern. Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, dorit ca premier de Nicușor Dan, a anunțat și o serie de posibile măsuri economice pentru a rezolva problemele economice generate de deficitul bugetar excesiv.

„Cam în două săptămâni de azi, estimez. De ce asta? Pentru că, şi mulţi din reprezentanţii partidelor au fost de acord cu mine, într-o coaliţie cu mulţi parteneri apar tensiuni pe diferite subiecte şi atunci e bine ca multe din – evident că nu o să putem să prevedem tot -, dar multe din lucrurile pe care ne aşteptăm să avem divergenţe să fie scrise astfel încât să nu mai existe discuţii”, a spus şeful statului.

Luni ne dorim să avem o primă schiță a programului de guvernare și de aici să înceapă discuția. Salut disponibilitatea PSD, PNL, UDMR, USR și a grupului minorităților de a participa la formarea guvernului.

Nu s-a discutat de nume de persoane până în acest moment.

Există un grup de lucru care lucrează la măsuri pentru deficit. O primă schiță va fi prezentată liderilor politici joi. De aici va începe discuția. vrau să transmit românilor că suntem serioși atât în reducerea deficitului cât și în relația cu Comisia Europeană.

Agenda externă a președintelui Nicușor Dan

Nicușor Dan a anunțat că pe 10 iunie va merge într-o vizită la Chișinău. Președintele va primi, tot atunci, pe 10 iunie, și vizita regelui Spaniei. Imediat după un summit în Ucraina, iar pe 25 iunie va fi summitul NATO de la Haga. Apoi, va fi summitul Consiliului European.

Întrebări din partea jurnaliștilor

Despre discuțiile despre viitorul guvern și nominalizarea unui premier politic:

„Nu s-a discutat de persoane până în acest moment. Au fost puse pe masă diferite scenarii de prim-ministru, dar fără ca anumite persoane să fie nominalizate. Așteptăm un acord pe program și după aceea vom discuta nume. În ceea ce privește măsurile, vom avea o listă de măsuri cu impactul bugetar și decizia politică va fi luată imediat. Nu suntem la momentul să spunem că am agreat pe ceva”.

Despre promisiunea de a nu crește TVA:

„Îmi mențin faptul că toate discuțiile pornesc de la acest lucru”.

Întrebare: Anul trecut ați folosit o pizza ca să arătați bucureștenilor cum se împarte bugetul local. Cum arată astăzi pizza?

„Cred că dacă vreți o analogie cu pizza…noi de ani de zile plătim o pizza medie și mâncăm o pizza mare, cam asta e analogia. Diferența trebuie să fie plătită de cineva. Un lucru bun care s-a întâmplat în ultimii ani este o creștere a încasărilor ca procent din produsul intern brut. Suntem la 30%, am plecat de la 26%. Pe măsură ce o să consolidăm ANAF, reducem din evaziunea fiscală, procentul o să crească. Chestiunea e că cheltuielile statului au crescut mult prea mult față de procentul din PIB și trebuie să ajustăm”.

Despre exceptarea cheltuielilor militare de la calculul deficitului:

Pe de-o parte, Comisia Europeană spune mai puțin de 3% deficit și vă exceptăm cheltuieli militare din acest deficit. Pe de altă parte, acel deficit trebuie să-l plătești de undeva, din împrumuturi. Chiar dacă sumele alea nu intră în ținta de 3% trebuie să fie plătite din împrumuturi”.

Despre responsabilitatea partidelor care au provocat actuala criză fiscal-bugetară și menținerea acestora la guvernare:

În primul rând, asta e configurația Parlamentului. Nu suntem într-o situație teoretică, suntem într-o situație practică în care trebuie să luăm măsuri rapide. Nu ne permitem alegeri anticipate, trebuie să lucrăm cu parlamentul votat de români. În discuțiile cu liderii partidelor, toți au fost de acord că nu mai merge cum a mers. Trebuie să facem acele restructurări ale aparatului de stat care sunt normale, trebuie să reducem indemnizațiile oamenilor din diferite consilii de administrații, trebuie să tăiem tot felul de sinecuri.

Trebuie să comasăm foarte multe instituții, de exemplu deconcentrate. Problema este că avem nevoie de cel puțin 6 luni ca multe dintre lucrurile astea tehnice să fie realizate. Nu putem să facem în 30 de zile comasarea mai multor instituții, e nevoie de o mică analiză. Până la 30 iunie, pachet de acte normative care să dea garanția mediului financiar că suntem serioși, reducerea deficitului, urmând ca viitorul guvern să vină cu ajustări ale aparatului de stat până în 2026”.

Lupta anticorupție și numirea șefilor serviciilor de informații

O altă întrebare a vizat lupta anticorupție și numirea viitorilor șefi ai serviciilor de informații:

„Nu sunt deloc mulțumit de procesul anticorupție, sunt zone întregi neglijate de statul român. Imediat după ce terminăm cu chestiunea deficitului și formarea guvernului, partea de justiție o să fie principala mea preocupare, inclusiv discuții cu șefii parchetelor, discuții despre planurile de management cu noii șefi de parchete care vor avea un mandat începând cu 2026. Statul român are restanțe foarte, foarte mari. E nevoie de un director civil la SRI, foarte posibil un director nou la SIE”.

Introducerea problemei evaziunii în CSAT și implicarea servicilor:

„Evaziunea fiscală este deja în strategia națională de securitate. Ceea ce noi trebuie să facem este să fim foarte clari până unde acționează serviciile de informații. Pentru că evaziunea este o chestiune de securitate națională ei trebuie să fie preocupați și să găsească informațiile despre această problemă și totul este ca rolul lor să se oprească la a furniza aceste informații către ANAF și parchete. Un director civil al SRI poate avea asta ca principală misiune. Să nu mai ajungem să avem o interferență a serviciilor mai mult decât este cazul”.

Nicușor Dan, despre anularea alegerilor

Președintele Nicușor Dan, despre desecretizarea dosarului anulării alegerilor:

Nu (nu a cerut informații – n. red.). Până acum m-am preocupat de deficit și guvern și de obligațiile externe. Imediat, e o chestiune de 1-3 săptămâni, după care, alături de justiție, va fi o precupare importantă. Voi încerca să înțeleg ce s-a întâmplat și în măsura în care această discuție trebuie să fie în CSAT, sigur.

Viitorul guvern și-ar putea asuma răspunderea pe măsurile fiscale

Președintele Nicușor Dan a declarat că pachetul de măsuri destinate reformei fiscal-bugetare ar putea fi adoptate prin asumarea răspunderii viitorului guvern în Parlament.

„S-a discutat în treacăt acest scenariu. O să vedem. Să vedem mai întâi pachetul”.

Despre taxarea pensiilor și sancționarea evazioniștilor

Nicușor Dan a confirmat că taxarea pensiilor cu contribuția la sănătate este una dintre măsurile aflate în pachetul de măsuri care este negociat de PSD, PNL, USR și UDMR. El a evitat un răspuns cu privire la utilitatea măsurii, având în vedere faptul că pensiile românilor sunt printre cele mai mici din Europa.

„Sunt extrem de multe variante pe masă. Niciuna nu a fost pusă în discuție ca să există un consens asupra ei. Este una din măsurile din pachet. Nu pot să vă confirm nici pragul de 2.500 de lei. E o discuție în curs”.

Despre aplicarea unor sancțiuni mai dure pentru cei care nu plătesc TVA:

„Chestiunea este că România a promis de mult timp că va face progrese în colectarea TVA și a făcut anumite progrese, problema a fost că cheltuielile au crescut mult mai mult decât am reușit noi să avem venituri raportate la PIB. Discuția este acum în a convinge Comisia și piața financiară: Care sunt acele măsuri cuantificabile cu efect direct asupra bugetului și colectarea TVA nu este una din ele. Nu există nimic care să poată fi măsurat în această promisiune. E în sarcina viitorului guvern să facă asta din a doua jumătate a anului”.

Întrebare: În baza căror atribuții vreți să convocați șefii parchetelor la discuții?

„În baza prerogativelor președintelui de reprezentare a societății. Cum a fost situația la Praid, am sunat ministrul Economiei, am vorbit cu prim-ministrul. Așa și acum. Corupția este o preocupare importantă a societății și președintele ca reprezentat al societății acționează”.

Despre implicarea SRI în combaterea evaziunii

Nicușor Dan a fost întrebat dacă există măsuri pentru a evita situațiile în care ofițerii serviicilor de informații vor deturna lupta împotriva evaziunii fiscale în funcție de propriile interese. Președintelui i s-a adus aminte că există ofițeri SRI care au legături cu afaceriști.

„O întrebare foarte pertinentă, să ne asigurăm că nu-și vor depăși atribuțiile”.

Nicușor Dan a răspuns unei întrebări legate de temerile legate de implicarea serviciilor de informații în susținerea anumitor grupuri de interese și în direcționara controalelor către anumite companii:

„Serviciile de informații nu fac controale, culeg informații. Controale fac reprezentanții ANAF și în măsura în care există suspiciuni de infracțiuni se duc la parchete. Serviciile culeg informații relevante pentru securitatea națională. Discuția este. Bineînțeles că există o prioritate în culegerea acestor informații. Dacă o prioritate este zona de securitate propriu-zisă. potențiale acțiuni teroriste și îmi doresc ca în activitatea de informații zona de evaziune fiscală să fie o prioritate pentru servicii, asta am spus.

Asta este discuția generală despre controlul civil asupra serviciilor de informații. Una din măsurile care ne asigură că există control civil asupra serviciilor de informații este prezența unui director civil acolo”.

Despre relația cu Statele Unite și Donald Trump

Nicușor Dan a fost întrebat în legătură cu relația pe care o are România cu Statele Unite și dacă au avansat discuțiile cu administrația Trump în vederea unei vizite la Casa Albă.

„Am avut un moment de neîncredere după anularea alegerilor, care nu s-a manifestat oficial. Eu cred că în bună măsură am depășit acest moment și mai departe avem în cadrul parteneriatului cu SUA mai multe paliere de discuții, un palier important pe zona militară. Și pe fiecare trebuie să existe discuțiile tehnice, înainte de vizită”.

Despre decizia CCR pe secretizarea declarațiilor de avere

Nicușor Dan a fost întrebat despre decizia CCR care a oprit publicarea declarațiilor de avere. El a fost pus să comenteze declarațiile consilierului prezidențial Dragoș Anastasiu care a spus că transparența declarațiilor de avere este „o tâmpenie”.

„În condiții normale, preluarea mandatului de președinte se face la câteva săptămâni, noi nu ne-am permis lucrul acesta, România avea nevoie de un președinte legitim foarte repede. Am avut o înțelegere cu domnul Bolojan ca consilierii săi să rămână, iar apoi o parte din ei să plece, în faza asta suntem. Suntem într-o democrație, există o decizie CCR pe care trebuie să o respectăm. Îmi doresc ca motivarea să apară cât mai repede și am perceput o deschidere a partidelor de a schimba legea pentru a asigura transparența în funcții publice”.

Despre criteriile de selecție pentru alegerea consilierilor de la Cotroceni.

„Competență și onestitate sunt suficiente. Alte nume pentru moment, nu. 30 iunie este data la care îmi propun să vin cel puțin cu o parte din echipă, inclusiv șeful cancelariei”.

„Competență și onestitate”, sunt condițiile pe care Nicușor Dan intenționează să le pună și partidelor la nominalizarea viitorilor membri ai guvernului,

Despre reforma administrativă

Nicușor Dan consideră că o reformă administrativ-teritorială nu se va putea face în România mai devreme de anul 2028, când se vor încheia mandatele actualilor aleși locali.

„Sunt mai multe paliere de discuții aici. O reorganizare adevărată nu se poate face mai devreme de 2028. Sunt primarii, consilierii locali, care au câștigat alegerile pentru următorii 4 ani și trebuie să respectăm lucrul acesta. E necesar ca până în 2027 să reflectăm la asta. Ceea ce se poate întâmplă în următoarea jumătate a lui 2025 început de 2026 este să discutăm de niște limitări în ceea ce privește activitatea concretă a UAT-urilor și a consiliilor județene. De exemplu număr maxim de angajați la număr de locuitor, tipul acesta de reorganizare este în discuție”.

Nicușor Dan a răspuns unei întrebări despre estimările privind reducerile de personal din aparatul bugetar. El a spus că o astfel de evaluare nu a fost încă realizată, dar a precizat că va fi făcută.

„O astfel de evaluare trebuie făcută… O schiță a acestor gen de măsuri este în lucru (…) S-a vorbit de faptul că Ministerul Agriculturii are 7 deconcentrate în fiecare județ și nu e logic să existe. O analiză se face în fiecare minister. Este o analiză preliminară. Rezultatul ei va fi pus și în acordul de guvernare. Tehnic, va fi realizată de ministrul de resort, sper în a doua jumătate a anului 2025”.

Negocierile cu Comisia Europeană

Comisia Europeană urmează să anunțe condițiile în care va asigura continuarea alocării de fonduri pentru România. Nicușor Dan a fost întrebat despre discuțiile pe care le-a purtat cu oficialii de la Bruxelles, privind deficitul:

„Am avut partea introductivă și după aceea a fost o discuție tehnică cu o echipă tehnică de la CE. E aceeași discuție pe care am avut-o cu dna Ursula von der Leyen săptămâna trecută. Mesajul este că suntem serioși și, cu toate că statul român nu a acționat sau a acționat mult prea puțin, vom fi oameni serioși și ne vom respecta angajamentul. Înțelegem momentul prin care trecem și ne vom respecta angajamentele. Termenul nostru e 30 iunie să venim cu acele măsuri”.

Nicușor Dan a comentat declarațiile europarlamentarului PSD Victor Negrescu, conform căruia România nu a cerut Comisiei să beneficieze de instrumentul de a nu include în deficit acel 1,5% pentru cheltuieli cu armata:

„Desigur că o va face, dacă nu a făcut-o… Nu cunosc mecanismul. Problema este că chiar dacă în discuția cu Comisia Europeană cheltuielile militare nu vor fi în limita de 3%, problema este că acele cheltuieli vor intra într-un deficit real pe care va trebui să-l refinanțăm”.

Despre introducerea serviciului militar obligatoriu

„Nu au existat astfel de discuții și cred că ce este important pentru România e să-și consolideze și extindă corpul de profesioniști”.

Nicușor Dan a fost întrebat, despre un scenariu ipotetic, în care România ar intra în război cu Rusia, ce mesaj le-ar trimite femeilor care riscă să-și piardă apropiații într-un conflict militar.

„Haideți să nu ducem oamenii în scenarii absolut ipotetice. Ce trebuie să noi facem este să obținem pacea prin descurajarea războiui”.

Despre modificarea legii Curții Constituționale

Președintele a fost chestionat în legătură cu situația de la Curtea Constituțională, dacă va demara o dezbatere publică privind rolul CCR.

„Nu cred că în planul cu care am venit în campania electorală am spus că judecătorii trebuie aleși din rândul magistraților cu experiență. Mai departe, cred că e nevoie de o dezbatere în societate pe acest subiect dar nu în orizontul imediat de timp”.

Despre postul blocat la Institutul de matematică

Nicușor Dan a fost întrebat despre postul de cercetător pe care l-a deținut la institutul de matematică, din 2016, care este blocat.

Anul trecut institutul a sărbătorit 75 de ani și l-am întrebat pe domnul director dacă poziția asta… nu eram președinte…. dacă poziția mea încurcă în vreun fel și mi-a zis că nu încurcă. O să iau o decizie. Institutul de Matematică are politica asta de a avea inclusiv…. în 1994 când m-am angajat eu mai aveam 4 ani de studii în Franța, deci mi s-a dat acest post fără să fiu acolo și fără să primesc salariu. E politica institutului de a avea 50-60 poziții, deci există o posibilitate…O să reflectez”.

Despre creșterea TVA și supraimpozitarea pensiilor mari

Nicușor Dan a fost întrebat dacă își menține punctul de vedere din campania electorală cu privire la creșterea TVA. El a dat scris, la acel moment, că nu va accepta o creștere a TVA. În prezent, negocierile politice pe pachetul de măsuri destinat echilibrării deficitului bugetar este luată în considerare o astfel de măsură.

„Eu pornesc de la ceea ce am spus în campania electorală. Am dat deja în scris”.

În acest context, președintele a fost întrebat dacă este de acord cu supraimpozitarea pensilor mari, o altă măsură scursă pe sursă în urma negocierilor dintre partidele politice.

„Nu pot să vă răspund la întrebarea asta. Poate, nu știu… Ce înseamnă «mare» în limba română? O pensie de 10.000 de lei e o pensie mare, da. (…) Este una din măsurile care e pe masă (impozitarea pensiilor – n.red.)”.

Despre o eventuală reformă constituționalăâ

Nicușor Dan nu crede că în următorii ani va avea loc vreo modificare a Constituției. El a dat răspuns la o întrebare pe acest subiect.

„Cel puțin în următorii câțiva ani nu. Avem o Constituție, o CCR care a interpretat foarte, foarte multe situații care decurg din textul constituțional, avem un sistem administrativ pe care noi toți ca societate îl înțelegem în momentul ăsta. Problema este ca instituțiile să funcționeze așa cum trebuie să funcționeze. Altfel, în relațiile dintre puterile statutului, dintre diferite instituții suntem clar. Trebuie doar ca statul să funcționeze”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *