Stiri

A fost activat planul roşu de intervenţie în urma unui accident în județul Sibiu

Planul Roșu de Intervenție a fost activat în județul Sibiu, după un accident grav între un microbuz de transport persoane și un autoturism. 12 persoane au fost implicate în accident.

Intervenția autorităților la un accident în Sibiu

Accidentul s-a produs marți dimineață, pe DN 1, în zona localității Veștem.

La fața locului au intervenit: trei echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de transport personal și victime multiple, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și două ambulanțe SAJ.

În urma evaluării medicale, 6 persoane din cele 12 au fost transportate la spital. Toate sunt femei cu vârste cuprinse între 42 și 56 de ani, care prezentau traumatisme ușoare, contuzii și escoriații.

Traficul, afectat de accident

Pe parcursul intervenției, traficul în zonă s-a desfășurat cu dificultate, potrivit unui anunț al Centrului Infotrafic al Poliției Române.

„Pe DN 1 Brașov-Sibiu, la kilometrul 299+500 de metri, în apropierea localității Veștem, județul Sibiu, a avut loc un accident rutier între un autoturism și un microbuz de transport persoane, în care se aflau șoferul și nouă pasageri. Potrivit primelor date, șase persoane din microbuz au suferit leziuni și au fost transportate la spital, conștiente. Traficul rutier se desfășoară îngreunat, alternativ pe un sens. Se estimează reluarea normală a circulației după ora 08:00”, anunțase Centrul Infotrafic.

Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat după ora 08.00.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *