Tragedie în Giroc: o tânără de 18 ani a murit după ce un minor fără permis a fugit de poliție cu o mașină luată fără permisiune
Un accident rutier grav, soldat cu moartea unei tinere de 18 ani, s-a produs sâmbătă seara în localitatea Giroc, județul Timiș. La volanul mașinii se afla un adolescent de 17 ani, care nu deținea permis de conducere și care ar fi încercat să fugă de polițiști.
Mașina s-a izbit de un cap de pod și s-a răsturnat
Potrivit informațiilor apărute în presa locală, adolescentul s-ar fi speriat în momentul în care a observat un echipaj de poliție și ar fi încercat să se sustragă controlului. În timpul urmăririi, autoturismul condus de acesta a lovit un cap de pod, după care s-a răsturnat.
În urma impactului, tânăra de 18 ani care îl însoțea și-a pierdut viața.
Adolescentul a fost reținut pentru 24 de ore
Conform informațiilor prezentate de Digi24, tânărul ar fi fost testat cu un aparat rapid pentru depistarea consumului de droguri, rezultatul fiind pozitiv. Acest rezultat nu reprezintă însă o confirmare definitivă a consumului.
Inspectoratul de Poliție Județean Timiș a anunțat că adolescentul a fost reținut pentru 24 de ore, în urma probatoriului administrat în dosarul privind accidentul mortal.
„La data de 14 noiembrie 2026, în urma probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Timișoara, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un tânăr de 17 ani, implicat în accidentul rutier produs în localitatea Giroc, în urma căruia o tânără de 18 ani și-a pierdut viața“, a transmis IPJ Timiș.
