STIRI REALE .INFORMATII ESENTIALE .

Stiri

Tânără UCISĂ, descoperită într-o VALIZĂ pe râul Olt

Trupul neînsuflețit al unei tinerei a fost găsit, marţi după-amiază, de niște pescari într-o valiză în râul Olt, potrivit Jurnal de Argeș.

Cadravul a fost descoperit în apropierea barajului din comuna Ioneşti, județul Vâlcea.

Pescarii au observat valiza în apele râului și au reușit să o scoată la mal, potrivit unor surse judiciare citate de Antena 3 CNN.

Când au văzut că în valiză era cadavrul femeii au alertat autoritățile. Potrivit unor surse din anchetă, victima prezenta mai multe urme de lovituri și zgârieturi.

Conform surselor citate, femeia avea 28 de ani și se presupune că a fost ucisă cu 24 de ore înainte ca pescarii să descopere valiza.

Polițiștii au deschis o anchetă iar trupul neînsuflețit al femeii a fost dus la Institutul de Medicină Legală pentru a se stabili cu exactitate cauza morţii.

Examinarea medico-legală va putea clarifica dacă leziunile observate pe corp au fost provocate înainte de moarte și dacă acestea au legătură cu decesul tinerei.

Anchetatorii au un cerc de suspecți, printer care și un presupus iubit al victimei, care este căutat.

După rezultatele ADN se va stabili cu exactitate identitatea victimei. Toate datele de până acum arată că victima avea domiciliul în Filiași, județul Dolj.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *