Stiri

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a pierdut definitiv procesul cu ANI

Curtea de Apel Timişoara indică ce sancţiuni ar trebui aplicate în acest caz: încetarea mandatului de primar şi interzicerea ocupării unei funcţii publice pe o durată de trei ani.

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a pierdut definitiv joi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul cu Agenţia Naţională de Integritate, în care a fost declarat în conflict de interese, anunță ÎCCJ.

În iulie 2024, ANI a anunţat că Dominic Fritz s-a aflat în conflict de interese administrativ, deoarece edilul a luat, în noiembrie 2020, o decizie în beneficiul unei persoane, care îl împrumutase în campania electorală din acel an cu suma de 25.000 de lei.

Dominic Fritz a atacat în instanţă raportul de constatare întocmit de ANI, dar a pierdut procesul atât pe fond la Curtea de Apel Timişoara în februarie 2026, cât şi joi în faza de recurs, la Instanţa supremă.

Curtea de Apel Timişoara indică şi ce sancţiuni ar trebui aplicate în acest caz: încetarea mandatului de primar şi interzicerea ocupării unei funcţii publice pe o durată de trei ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *