Un copil de 15 ani din Timiș, găsit decedat după ce a fost dat dispărut
Crimă șocantă în localitatea Cenei, din județul Timiș. Un copil de 15 ani a fost găsit decedat după ce fusese dat dispărut. Doi minori l-ar fi ucis și îngropat ulterior. La numărul de urgență 119 se pot semnala cazurile de violență și abuz asupra copiilor.
Adolescentul de 15 ani locuia în localitatea Cenei. El fusese dat dispărut de familie încă din 19 ianuarie. Mama copilului ar fi anunțat poliția abia luni, 20 ianuarie, pentru că băiatul obișnuia să mai plece de acasă, spun surse.
Pe site-ul Poliției Române, la persoane dispărute, în anunț scrie că adolescentul a plecat voluntar de acasă.
Echipajele de intervenție au demarat ample acțiuni de căutare, iar în urma acestora au fost descoperite mai multe lucruri ale băiatului. Oamenii legii au intrat într-o curte, unde în urma investigațiilor făcute au descoperit trupul neînsuflețit al adolescentului, care a fost ucis și îngropat în respectiva curte.
Pe stradă au fost găsite urme de sânge, dar și în curte.Există suspiciuni că băiatul ar fi fost omorât chiar în curte, unde locuiește unul dintre suspecți. Este vorba despre un copil în vârstă de 13 ani.
Totodată, potrivit unor surse, adolescentul era mort de aproximativ două zile.
Suspecții principali ar fi doi minori cu vârste de 13, respectiv 15 ani. Cei doi ar fi fost prieteni cu victima, dar s-ar fi certat în urma unui conflict avut în vara trecută. Aceștia au fost identificați și duși la audieri la Timișoara.
A fost identificat un alt tânăr în vârstă de 21 de ani, care ar fi fost martor la ce s-a întâmplat. Acesta este dus, de asemenea, la audieri.
Toți cei trei învață la aceeași școală. Profesorii spun că băiatul de 15 ani, suspect în această crimă, locuia doar cu mama lui și a abandonat școala. Iar băiatul de 13 ani locuia cu ambii părinți, dar avea probleme la școală, a rămas de două ori repetent și era cunoscut ca un copil violent.
Trupul neînsuflețit al victimei este transportat la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. Cercetările la Cenei continuă.
Cazul a fost preluat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.